Senatul a aprobat legea care obligă supermarketurile să doneze alimentele aproape expirate

Senatul a aprobat legea care obligă supermarketurile să doneze alimentele aproape expirate
Publicat: 18/11/2015, 16:41

Agenții economici care operează în spații comerciale cu suprafețe de peste 400 metri pătrați, cu destinația de vânzare de produse alimentare, vor încheia un contract cu o organizație umanitară, înregistrată legal sau o asociație pentru protecția animalelor în vederea donării produselor aflate aproape de data expirării, într-un termen rezonabil astfel încât acestea să poată fi utilizate. Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amendă de 15.000 lei, prevede proiectul.

Inițiatorul spune, în expunerea de motive, că, potrivit rapoartelor UE, România risipește anual 5 milioane de tone de alimente. Pentru reducerea acestui fenomen, este nevoie de mobilizarea întregii societăți prin conștientizare, prevenție și educație și prin norme legislative.

Risipa se manifestă atât în cadrul gospodăriilor individuale, în restaurante cât și în marile magazine cu profil alimentar. De multe ori, o politică restrictivă a lanțurilor comerciale duce la imposibilitatea producătorilor de a vinde marfa, deci la risipă.

Pe lângă o campanie susținută de prevenție și educație, statul trebuie să intervină și în reglementarea mai eficientă înte producători și comercianți în legislația fiscală. Încurajarea donării de alimente, prin legislație, de către magazinele alimentare este una dintre metodele care pot diminua acest fenomen, a motivat senatorul UNPR inițiativa legislativă.

Proiectul de lege, inițiat de senatorul UNPR Marian Vasiliev, a fost adoptat în plen cu 60 de voturi „pentru”, 38 „împotrivă” și o abținere. Senatul a fost prima cameră sesizată, iar Camera Deputaților este for decizional.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...